Volei, Robert Țuțea
Fost sportiv de performanță
Fost sportiv de performanță, Robert Țuțea (39 de ani), are în spate o carieră de 26 de ani, dedicată sportului. În Câmpulung Muscel și a câștigat prima sa medalie în calitate de junior, bronz național, în 1996, cu CSȘ ”Dinicu Golescu”. Robert este licențiat în Filosofie și Jurnalistică, la Universitatea de Nord Baia Mare.
Vicecampion național
Vicecampion național și balcanic, a avut parte de convocări, atât la reprezentativa națională de juniori (cu care a câștigat un bronz balcanic) pe toată durata junioratului, cât și la cea de seniori, prima chiar devreme, la vârsta de 19 ani. Alături de Știința Explorări Baia Mare Robert Țuțea a fost vicecampion național, în sezonul 2010/2011, și finalist al Cupei României, în sezonul 2009/2010.
Despre mine
„Iubesc sportul în general și voleiul în special. Prin intermediul acestui proiect doresc să dau tot ceea ce pot și să învăț copiii tainele unui sport ce le dezvoltă atât calitățile fizice cât și pe cele intelectuale”. „Timpul liber îmi place să îl petrec cu familia și cu prietenii”